Dă-ţi pasiunea mai departe - Educaţie prin joc @ EcoMaraton ~ 2017

Pasiunea pentru munte, natură și alergare, entuziasmul organizatorilor și al participanților și obiectivele inițiale cu care a pornit acest proiect, rămân cele mai motivante lucruri. Toate acestea fac din EcoMarathon unul din cele mai așteptate concursuri ale anului.

Cadrul natural în care se desfășoară evenimentul, peisajele alpine ale crestelor înzăpezite, particularitatea traseului prin forma inedită de trifoi și prin alternanța urcărilor și a coborârilor sunt câteva din cele mai îndrăgite caracteristici la EcoMarathon.

Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de miscare in aer liber si iubitorilor de munte; EcoMarathon: concurs destinat alergatorilor desavarsiti si celor care doresc sa-si depaseasca limitele; va fi o cursa pe distanta clasica de 42 de kilometri, cu o diferenta de nivel de cca +2300m, startul si sosirea vor avea loc in Moieciu de Sus.

Exista deja o comunitate tot mai numeroasa a celor pasionati de alergare montana. Alergarea este unul din cele mai simple sporturi, nu este costisitor si poate fi practicat la orice varsta, indiferent de conditia sociala sau materiala.

Cursele de Maraton atrag tot mai multi participanti in toata lumea, este o lupta cu propriile limite, inseamna pregatire, planificare, autodepasire, prietenie.

Susține cauza în care crezi la EcoMarathon Moieciu De Sus 2017, devenind fundraiser pe Galantom.

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

50

Suma:

4,327 RON

Pagini fundraising

Alerg ca și copiii din centrele de plasament să poată explora lumea!

Ziua bună!În iarna acestui an am început să alerg iar, lucru pe care în copilărie îl făceam zi de zi și nu o făceam niciodată din constrân

4,500 RON Target
4,327 RON Suma
50 Donatii
96.155555555556% Complete